Cum deosebesti parfumurile originale de cele contrafacute?

Investitia intr-un parfum de calitate necesita foarte multa atentie din partea cumparatorului, mai ales cand piata este plina de alternative contrafacute ale parfumurilor originale ce promit acelasi efect la un pret mult mai atragator. Bineinteles, un parfum fals nu va avea niciodata consistenta si atributiile unui parfum original, de aceea risti sa pierzi o suma considerabila de bani pe o adevarata farsa.

Iti propunem cativa pasi simpli si esentiali in deosebirea parfumurilor originale de cele contrafacute. Iata in functie de ce criterii poti afla daca produsul merita banii:

1. Ambalajul face prima impresie.

Parfumurile 100% originale au ambalajul acoperit de un ciolofan subtire si impecabil atasat de cutie. In schimb, parfumul ambalat necorespunzator intr-un ciolofan care a prins aer intre el si cutie este un semn care pune la indoiala autenticitatea parfumului pe care vrei sa il cumperi.

De asemenea, odata ce ai desfacut ambalajul, fii atent la finisajul recipientului. Parfumurile contrafacute au mici imperfectiuni in designul sticlutei, avand o suprafata usor dura si margini neconturate.

Un alt indiciu este forma capacului, care trebuie sa se potriveasca perfect recipientului. Intoarce sticluta de parfum invers si observa daca acesta se desprinde, iar daca nu inseamna ca tii in mana un parfum original.

2. Sigiliul este un semnal de alarma.

Un parfum autentic va prezenta mereu un sigiliu cu o lipitura realizata profesionist, pe cand un parfum contrafacut va avea intotdeauna o prindere realizata gresit. Iti dai seama de acest lucru fara sa necesite prea multa atentie. Sigiliul unui parfum fals va arata neatragator prin faptul ca fie va avea lipici in exces intre parti, va fi sifonat sau va avea o masura de peste 5 cm.

3. Interiorul are un design aparte.

Ambalajul oricarui parfum autentic este astfel conceput incat sa protejeze sticla din interiorul pachetului. Desi este realizat din carton de calitate, cel mai bun indiciu este designul construit astfel incat sa mentina recipientul parfumului drept si stabil, pentru a preveni distrugerea acestuia. Un alt indiciu la aceasta categorie este culoarea cartonului din interiorul cutiei. Aceasta trebuie sa fie alba, nu gri sau bej, exceptand cazurile in care prezinta o cromatica diferita din design.

4. Etichetele si inscriptiile vorbesc de la sine

Un alt mod de a identifica un parfum original de unul contrafacut este sa analizezi maniera in care eticheta si informatiile sunt inscrise pe ambalaj. Un parfum autentic are intotdeauna aceste elemente plasate foarte clar si corect, pe cand cel contrafacut prezinta frecvent greseli de scriere sau de aranjare in spatiu.

De asemenea, ar fi foarte intelept sa cauti pe internet mai multe detalii despre cel care fabrica produsul si sa verifici informatiile de pe site-ul original cu cele afisate pe pachetul parfumului pe care doresti sa il cumperi. Trebuie sa stii ca si cea mai nesemnificanta nepotrivire este un semn de intrebare.

5. Forma recipientului este cel mai comun truc.

Deseori, pe rafturile magazinelor gasim sticle de parfum care se aseamana atat de mult cu cele de marca, incat uneori chiar riscam sa ne pacalim. Asadar, cumpara doar daca esti sigur ca stii cum arata parfumul autentic pe care ti-l doresti si fii atent la detalii, cum ar fi cele de cromatica si de forma.

Cel mai obisnuit truc folosit de cei care falsifica parfumuri originale este sa schimbe numele sau forma recipientului, dar astfel incat diferenta sa fie aproape imperceptibila. Cat despre titlu, nicio casa de parfumuri cunoscuta nu ar putea sa isi scrie gresit numele.

Cel mai bun exemplu il reprezinta imaginile de mai jos:

Parfum Dior

6. Culoarea parfumului diferentiaza ingredientele.

Brandurile consacrate folosesc ingrediente originale si esente naturale, ceea ce face ca parfumul sa contina un lichid pal. Cel mai simplu mod prin care poti diferentia acele parfumuri originale de unele cotrafacute este sa le compari continutul, deoarece o culoare prea puternica a acestuia dovedeste ca este realizat din ingrediente chimice, care ii accentueaza cromatica.

7. Numarul de serie trebuie sa se potriveasca.

Orice parfum are un numar de serie si poate parea greu de diferentiat cel original de cel contrafacut, insa trebuie sa stii ca seria imprimata pe cutie trebuie sa se potriveasca intotdeauna cu cea inscriptionata pe sticla din interior. De cele mai multe ori, parfumurile contrafacute nici nu au un numar de serie pe recipient, insa daca el exista totusi, tine cont de faptul ca trebuie sa nu fie lipit.

8. Testeaza-i esenta si identifica cum se comporta.

Daca ai posibilitatea, testeaza parfumul pulverizand o cantitate suficienta pe incheietura. Vezi cum se comporta in timp, deoarece un parfum original isi va schimba aroma, trecand de la notele de varf la cele de mijloc, apoi la cele de baza, avand un continut complex si bogat. Un parfum fals va mirosi la fel pe o perioada de cel mult cateva ore.

De la felul in care este ambalat pana la persistenta si felul in care miroase, fiecare detaliu este important in alegerea parfumurilor originale. Asadar, orice nepotrivire in caracteristicile parfumului pe care vrei sa il cumperi este un semn ca urmeaza sa dai banii pe un fals.